The Last of us

Biscuiti pe gustul tau!

RO STAR

Compania RO STAR SA are  ca principal obiect de activitate producţia de biscuiţi, grisine şi alte produse similare foarte apreciate de consumatorii români.

RoStar SA este prezentă pe piața din România începând cu anul 1997 intrând pe piață cu o gamă de 7 sortimente pe două linii de producție și capacitatea de 40 tone/zi. Ulterior compania a investit în instalarea unei noi linii de fabricaţie ajungând în prezent la producerea a 160 de sortimente de biscuiți dintre care cei mai cunoscuți fiind Petit Beurre, Picnic, Maia, Baby Star, Baby Cereale, Vals; Taifas, Blitz Fox, Max’s, Dita, Grisinetti, Fox.

Compania are peste 350 angajaţi şi o capacitate de producție de 50 tone/zi, urmând ca în anul 2017 să crească producția și numărul de sortimente pe fondul cererii în creștere de la începutul anului 2016.

Cheia dezvoltării companiei în perioada post criză a fost în parteneriate solide cu lanțurile hypermarket din România, distribuitorii locali cât și apetitul românilor pentru produsele fabricate local, acestea fiind mai calitative și mai sărace în E-uri.

Obiectivul principal al companiei constă în realizarea produselor de calitate, sigure şi accesibile, care să conducă la satisfacerea tuturor clientilor.
În acest scop am stabilit, documentat, implementat, menţinut şi îmbunătăţit un sistem de management integrat, în conformitate cu cerinţele europene și internationale, din standardele: SR EN ISO 9001:2015, SR EN ISO 22000: 2005 şi FSSC 22000:2011.

Exportul de biscuiţi este pe un trend ascendent, în urma alinierii produselor la standarde internaţionale, adăugarea în portofoliu a unor produse noi şi îmbunătăţirii  calităţii acestora.
Participarea la târguri alimentare internaţionale ne face simţită mai bine prezenţa, astfel încât produsele noastre să devină cât mai cunoscute.
RoStar exportă în ţări precum Bulgaria, Ungaria, Spania, Italia, Polonia, Suedia, Cipru, Angola, Canada.